O nouă serie de descinderi ale procurorilor DIICTOT au avut loc astăzi la Cluj la traficanții de droguri. Practic astfel de acțiuni sunt deja la ordinea zilei.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.
„Precizăm că una dintre acestea este urmărită penal și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere fără drept în scopul propriului consum de droguri de risc.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2023 – iunie 2024, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, acestea ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și comercializat direct diferite cantități de substanțe psihoactive către consumatori, inclusiv minori, din județele Maramureș și Cluj, cu suma de 100 de lei, pentru un gram.
De asemenea, din probatoriul administrat a reieșit faptul că una dintre persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, canabis și rezină de canabis (droguri de risc)” arată DIICOT într-un comunicat.
La data de 19 iunie 2024, au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară în județele Maramureș și Cluj, fiind descoperite și ridicate diferite cantități de substanță psihoactivă ( 2-MMC), porționată și ambalată în scopul comercializării, droguri de risc (canabis), grindere și cântare electronice de precizie, obiecte purtând urme de substanță, plicuri autosigilante noi, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 3 persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, 20 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.