Anual, pe 21 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Poeziei, iar vineri, 20 martie 2026, la Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Turda, în clasa a III-a A, prof. înv. Ancuța Corla, POEZIA a fost sărbătorită în avans, cu prezența autoarei turdene Felicia Lopatnic, la ora de poezie, care a editat de curând volumul de poezii „Amintiri cu haină nouă, Creangă în versuri”, ieșit la editura Casa Cărții de Știință, din Cluj-Napoca.
Clasa a III-a A împreună cu prof. înv. Ancuța Corla a primit vizita poetei turdene Felicia Lopatnic, care a realizat cartea „Amintiri cu haină nouă, Creangă în versuri”, cu ilustrații făcute chiar de elevi ai clasei a III-A și ai școlii dar și foști elevi ai aceleași școli, alături de elevi din Cluj Napoca și Moldova.
- Flavia Apetrichioaie
- Mara Vanesa Țandea
- Sarah Alexandra Anca
- Briana Mocan
- ioan Mâniga
- Maria Dreliuc
- Sara Imbrea
Într-o atmosferă caldă, autoarea volumului de versuri Felicia Lopatnic care a venit îmbrăcată în ie, a fost primită în clasă cu bucurie și ora s-a scurs în recitări de versuri din cartea „Amintiri cu haină nouă”.
Toți împreună l-au readus în actualitate pe scriitorul cu cele mai frumoase „Amintiri din copilărie” și adulți și copii împreună au sărbătorit poezia în ținute frumoase, de sărbătoare, așa cum ne-a obișnuit clasa albinuțelor și prof înv. Ancuța Corla.
Ora s-a încheiat cu o mini-conferință de presă în care elevii au pus întrebări autoarei care a fost mișcată de profunzimea acestora, (făcând-o mândră pe prof. înv Ancuța Corla) și care a legat iată, un proiect extraordinar ce va rămâne în Biblioteca Națională, generațiilor viitoare.
Ziua Internațională a Poeziei a lăsat parfumul vremurilor de altădată, al amintirilor dragi din copilăria de ieri și azi, cu aceleași zâmbete fermecate, cu aceleași năzbâtii făcute de cei mici dar și cu bucuria împărtășirii creației și realizării unei cărți în care autorul lasă o parte din sufletul său.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



































