Timp de două săptămâni, polițiștii au confiscat 90 de kilograme de droguri. Numai în urma perchezițiilor din Cluj oamenii legii au descoperit zeci de kilograme de canabis și substanță cristalină (CMC).
În cadrul operațiunilor desfășurate au fost indisponibilizate mai exact 45,077 kilograme de canabis, 703 grame de cocaină, 12,351 kilograme de droguri sintetice, 31,605 kilograme de alte substanţe cu efect psihoactiv, 7,106 kilograme de substanţă vegetală, 329 de doze droguri, 84 de grindere, 51 de cântare de precizie, 945 de comprimate şi 4 instalaţii pentru culturi de canabis.
De asemenea, au fost emise 117 ordonanţe de reţinere şi 25 de mandate de arestare preventivă, iar faţă de 39 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
Majoritatea activităților s-au desfășurat la data de 25 Mai, motiv pentru care instanțele judecătorești nu s-au pronunțat cu privire la toate măsurile preventive.
Percheziții domicilare în Cluj și Bistrița
În cadrul acțiunilor operative au fost efectuate 388 de percheziţii domiciliare şi 16 acţiuni de prindere în flagrant delict, fiind derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 563 de persoane.
În urma perchezițiilor efectuate la mai multe adrese din Cluj și Bistrița, polițiștii au identificat o cantitate substanțială de droguri și alte substanțe cu efect psihoactiv.
Prin urmare, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară la 4 imobile din municipiul Cluj-Napoca și un mandat de aducere.
„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2021-mai 2023, bănuiții ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, pentru suma de 50 de lei/gram, precum și substanțe cu efecte psihoactive cu suma de 100 de lei/gram”, informează Poliția Română.
au fost descoperite și ridicate 57 de calupuri de substanță vegetală (cannabis), de diferite dimensiuni, de aproximativ 40 de kilograme, substanță solidă cu aspect de rezină de cannabis, de aproximativ 3,5 kilograme, substanță cristalină (CMC), de aproximativ 12 kilograme, substanță pulverulentă de culoare albă, de aproximativ 50 de grame, un ceas de lux, bijuterii, precum și peste 35.000 de euro, aproape 500.000 de forinți, 100 de lire, peste 300.000 de lei și mai multe înscrisuri.
Pe numele inculpaților a fost emisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, criminaliștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud și Cluj, precum și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Cluj- Napoca.
Sursă: monitorulcj.ro






















