Ministrul de Interne a anunțat, marți seară, suspendarea zborurilor între România și Spania, pentru o perioadă de 14 zile. Măsură intră în vigoare pe 18 martie, ora 18:00.
Anunțul lui Marcel Vela vine în contextul în care un român infectat a revenit în țară cu avionul.
De asemenea, ministrul de Interne a anunțat că suspendarea zborurilor între România și Italia se prelungește cu încă 14 zile, începând cu 23 martie.
„Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, transport marfă, corespondență, umanitare, aterizări tehnice, necomerciale sau de urgență”, a precizat ministrul Marcel Vela.
Ministrul de Interne a anunțat marți seară noi măsuri după instituirea stării de urgență în România. Printre aceste măsuri se numără și închiderea restaurantelor și cafenelelor.
„Am decis să propunem CNSSU evaluarea unor măsuri, astfel încât am emis ordin de comandant, ordin al ministrului Afacerilor Interne sau ordonanță militară. Vă aducem la cunoștință că se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice. Este permisă organizarea de către aceste unități economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare, băuturilor, care nu presupun rămânerea clienților în spații precum cele de tip drive in, room service sau livrare la client.
O altă decizie se referă la suspendarea tuturor activităților culturale, religioase, sportive, științifice, de divertisment, jocuri de noroc, tratament, îngrijire personală realizate în spații închise. Interzice organizarea oricărui eveniment cu peste 100 de persoane în spații închise. Organizatorii evenimentelor din spații deschise cu maxim 100 de persoane sunt obligați să dispună măsuri pentru distanța de minim 1 metru”, a declarat Ministrul de Interne, Marcel Vela.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.