Echipa de voluntari a Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca (CVCN) a construit 3 ţarcuri şi 15 cuşti pentru câinii avuţi în grijă de “Asociaţia Trei Fraţi Pătaţi” din Turda, în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV).
Voluntarii au obţinut o parte din materiale folosite din donaţii de la un magazin de profil din Cluj-Napoca (BauMax), iar apoi s-au deplasat în Turda, unde au muncit o zi întreagă pentru a oferi animalelor căsuţe în care să fie mai protejate şi mai fericite.
Alături de cei opt voluntari internaţionali ai CVCN, care au venit la Cluj prin Serviciul European de Voluntariat, la acţiune au participat şi voluntari locali şi de la Şcoala “Ioan Bob” din Cluj.
Nu este prima dată când voluntarii CVCN sunt alături de Asociaţia Trei Fraţi Pătaţi. În 17 aprilie, Centrul de Voluntariat a organizat acţiunea “Ham, Ham, Ham nevoie de ajutorul tau!”, prilej cu care clujenii au donat peste 450 de kg de hrană şi 590 de lei. O parte din bani au fost folosiţi pentru materiale de constructie, iar restul a revenit asociaţiei ce are în grijă adăpostul.
Acţiunile principale, la Cluj
În această după amiază, voluntarii au organizat în Parcul Central, tot în cadrul SNV, evenimentul Eco Cafe, care are ca scop conştientizarea publicului pe probleme de mediu. Temele au fost: poluarea, reciclarea, protecţia stratului de ozon, 2011 – Anul internaţional al pădurilor, protecţia animalelor, importanţa reciclării pentru o dezvoltare sustenabilă.
Cei care au trecut prin Parcul Central au primit o cafea sau un ceai şi au participat la discuţii pe aceste teme cu voluntarii. Trecătorii au putut viziona fotografii care suprind teme ecologice şi au putut să plece acasă cu cercei confecţionaţi de voluntari din materiale reciclabile. De asemenea, au putut să planteze seminţe de pătrunjel, ridichi şi fasole în cutii reciclate, înţelegând astfel că pot cultiva acasă astfel de plante fără mari eforturi.
În această seară de la ora 20.00, în Cafe Amsterdam este programată proiectia de filme pe tema voluntariatului.
Ziua de vineri este dedicată celor mici între orele 10.00 şi 12.00, când la Şcoala Ioan Bob este programată o lecţie de educatie multiculturala. Tot mâine, SNV continuă cu Ziua veseliei – activitati de voluntariat dedicate copiilor clujeni: ateliere de face-paiting, origami, jocuri educationale, jonglerie şi muzica nonconvenţionala. Vor fi implicaţi aproximativ 350 de copii, din care o mare parte vor fi cu oportunitaţi reduse. Activitatea va avea loc in Parcul Central intre orele 11.00-17.00
Ziua se încheie cu evenimentul “Light into the night” – eveniment de recunoastere a muncii voluntarilor locali si internationali care lucreaza pentru comunitatea clujeana. Evenimentul consta in amplasarea de lumanari cu valoare simbolica pentru voluntariat. Evenimentul va avea loc in Parcul Central intre orele 20.30-22.30.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Accident la intrarea în Eurotunel, în Franța: 19 răniți după ce un microbuz a fost lovit de un tren de marfă











