Un bărbat a fost arestat preventiv azi, în urma unei decizii a Judecătoriei Turda, care a considerat că există probe la dosar care indică faptele comise, fiind astfel un pericol social.
Busuioc Gavrilă este acuzat că ar fi agresat sexual și violat (în trei rânduri), o tânără.
”Admite propunerea formulată în dosar nr. 92/P/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda și în consecință: În baza art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 202 alin. 1 şi alin. 3 Cod Procedură Penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului B. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), (21) rap. la alin. (2) lit. b) Cod Penal şi viol în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 218 alin. (1), (31) rap. la alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal, totul cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod Penal (persoană vătămată M. L. C.) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2023 și până la data de 09.03.2023, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată, prin apărător, de luare a măsurii controlului judiciar.”, este decizia instanței turdene, care poate fi contestată.
Deși suntem abia în 8 februarie, la nivelul Judecătoriei Turda deja au fost înregistrate 3 cazuri de arest preventiv sub acuzația de viol.
În 1 februarie, Judecătoria Turda a dat arest preventiv pentru un caz similar (care este posibil să fie extrem de grav, fiind vorba despre o minoră din familie).
Citește și: Violator arestat preventiv la Turda! Organele abilitate tac! N-au zis nimic!
În 4 februarie, a apărut un alt caz, de data aceasta fiind vorba despre o tentativă de viol pe malul Arieșului, La Luna.
Citește și: Bărbat din Luna arestat 30 de zile după ce a vrut să violeze o femeie pe malul Arieșului în Luna
Cazurile de viol și agresiuni sexuale tind să ia amploare la Turda, pe fondul tăcerii autorităților. De exemplu, din cele 3 cazuri de viol, a fost mediatizat unul singur, de către IPJ Cluj. În rest, celelalte instituții implicate, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda și Judecătoria Turda nu au trimis nicio informare despre aceste cazuri abominabile.
Citește și: De ce ascunde Judecătoria Turda cazurile grave cu infracțiuni sexuale?
Poate un motiv pentru care se ascund astfel de fapte se datorează și unor condamnări care se dau în cazuri care implică infracțiuni de ordin sexual.
Articole similare:
