Un act de o cruzime inimaginabilă a avut loc, luni 13 iulie, în localitatea Viişoara, aflată în proximitatea municipiului Câmpia Turzii: noaptea, în timp ce dormea, un bărbat în vârstă de 50 de ani, tată a şase copii, s-a trezit din somn în pumnii vecinului turmentat – un tânăr de 26 de ani – care îi intrase în locuinţă şi îl bătea cu sârg!
Apoi, deşi omul era leşinat, agresorul l-a luat de picioare, l-a dat jos din pat şi l-a izbit de nenumărate ori cu capul de perete! Tot în seara respectivă, “eroul” mai bătuse doi vecini de-ai lui, fapte pentru care e anchetat, relatează bzc.ro
Gavrilă Moldovan este un biet zilier, care munceşte pe la casele oamenilor din comuna turdeană Viişoara. Omul e şi tată a şase copii, din care patru minori, aflaţi în întreţinerea lui. Miercuri, 15 iulie, acesta s-a prezentat la I.M.L. Cluj, într-un hal fără de hal, cu faţa transformată în “armonică” şi acuzând dureri pe tot corpul. Mărturiseşte că fost bătut de un vecin cu mult mai tânăr decât el, de 26 de ani – pe care-l pusese la punct, verbal, după ce respectivul vorbise murdar cu fiica lui, căsătorită.
„Nu mai ştiu de câte ori m-a lovit, dar ştiu că după vreo zece minute, când mi-am mai venit în fire, m-am târât, plin de sânge, până la fiică-mea. Ea a chemat de urgenţă poliţia şi ambulanţa, care au sosit imediat la faţa locului. Am primit primul ajutor acasă, refuzând internarea, ştiind că n-am bani nic de autobuz, darmite de cheltuit pe la spital. Tot atunci am aflat că Denis mai bătuse doi vecini de-ai lui, care l-au reclamat deja la poliţie. Acum am venit la I.M.L. Cluj, trimis de poliţişti, ca să-mi scot certificat, să li-l duc şi apoi să fac şi eu plângere!” spune victima pentru sursa citată
Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce la scurt timp, cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 7 şi 8 zile de îngrijiri medicale.
Acesta va depune plângere la poliție, după care va urma o acțiune în instanță.