PNL va negocia o fuziune cu ALDE. Informația a fost confirmată azi, după ședința BPN al PNL.
„S-a stabilit componența comisiei de negociere cu ALDE, în vederea fuziunii. Noi PNL am sumat rolul de partid integrator al dreptei. Începem demersul de dialog politic cu ALDE. Comisia va fi condusă de Dan Vîlceanu. În componență se mai află Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuma și Gheorghe Falcă”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, după ședința BPN al PNL.
În cazul în care o astfel de fuziune ar avea loc, cea mai interesantă situație ar fi la Câmpia Turzii, unde primarul Dorin Lojigan ar ajunge coleg de partid cu Avram Gal, fostul său contracandidat la Primărie.
Avram Gal deține și o funcție în structura centrală a ALDE, fiind vicepreședinte al partidului. Pe lângă asta, PNL în fuziune cu ALDE, la Câmpia Turzii, ar avea un scor zdrobitor, urmând să aibă 14 consilieri din totalul de 19, ceilalți 5 fiind consilierii locali ai PSD.
UPDATE:
Purtătorul de cuvânt al PNL a făcut referire și la discuțiile ”avansate” cu PMP, în ceea ce privește fuziunea. Însă, la scurt timp, președintele PMP, Cristian Diaconescu, a negat categoric orice discuție în acest sens.
”În legătură cu declaraţiile recente ale purtătorului de cuvânt al PNL, domnul Ionuţ Stroe, PMP doreşte să facă următoarele precizari:
– Partidul Mişcarea Populară nu recunoaşte vreun rol de integrator al PNL în ceea ce priveşte unitatea dreptei
– Partidul Mişcarea Populară, prin deciziile structurilor colective statutare, a decis conturarea unei colaborări cu PNL pe proiecte concrete, dar PNL nu doreşte altceva decât desfiinţarea PMP pentru a-şi face loc în mod fraudulos pe dreapta eşicherului politic de la Bucureşti”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a partidului.
O fuziune a PNL cu PMP ar duce la situația în care primarul din Turda, Cristian Matei, ar trebui să facă echipă cu Adrian Nap, președintele PMP Turda, un aprig contestatar al edilului turdean, cu care se află într-un conflict public.
Alte articole asemănătoare:
