Consilierul PSD, a făcut o vizită alături de reprezentanții presei locale în zona Micro III, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la problemele care există în comunitate.
Periplul a început în zona parcului din Micro III situat în vecinătatea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, au urmat străzile Nuferilor, Narciselor, Zambilelor, Lotus, Hațegului, pe fiecare dintre acestea alesul local s-a oprit și a venit cu explicații privind proasta gestionare a domeniului public.
Nemulțumirile au fost aduse la cunoștința jurnaliștilor atât de consilierul Dora Arion cât și de cetățenii ieșiți în drum. Acestea vizează mizeria din preajma tomberoanelor de gunoi dar și cea existentă pe spațiile verzi, trotuare subdimensionate sau chiar lipsă, locuri de joacă puține, dale deteriorate, gropi în asfalt, lipsa capacelor de canal, parcări neamenajate etc.
Bălăriile și vegetația de care Dora Arion vorbea într-o interpelare recentă au dispărut ca prin farmec, reprezentanții municipalității au intervenit cu o zi înainte de acțiunea programată de consilierul PSD, semn că totuși „se poate”, readucând un aspect decent zonei.
În ceea ce priveşte strada Haţegului, Dorina Arion a semnalat că a atras atenţia asupra gropilor de pe această stradă, şi chiar i se spusese că unele dintre probleme au fost rezolvate, cu toate acestea gropile persistă.
„Vă mulțumesc că a-ți fost alături de mine, în plimbarea pe care am făcut-o în Micro IV, așa îl numesc eu, am vrut să vă arăt locurile prin care circulă zeci de plătitori de taxe și impozite…eu nu vorbesc numai în numele meu, ci în numele oamenilor care în fiecare zi mă roagă să insist să se facă o asfaltare, o alee pe unde să poată și ei să circule, să ajungă în stația de autobuz. Prin imaginile pe care dumneavostră le-ați surprins cred că-i putem convinge pe consilieri dar și pe domnul primar, că tot ce am spus este adevărat și nu o invenție de-a mea. Este de fapt durerea unui consilier că singur nu poate face nimic, este un SOS pe care l-am adresat presei și nu numai, fără dumneavostră presa nu pot face nimic, recunosc sunt neputincioasă…dacă mă ajutați, împreună poate reușim să facem ceva pentru oamenii din acest cartier” concluzionează Dora Arion.


















