În curând, cea mai mare investiție privată din Câmpia Turzii își va deschide porțile, iar primăria promite sute de locuri de muncă pentru cetățenii din oraș.
Investiția suedezilor de la WIP Industries, de la Câmpia Turzii, avansează în ritm alert, iar noua fabrică de componente pentru mobilier, ar putea începe producția de la finele acestui an, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă pentru cetățenii orașului.
Primarul Municipiului Câmpia Turzii spune că proiectul evoluaează în stil european, datorită celor două firme constructoare, Agocon și Deifco.
Dorin Lojigan – Primarul Municipiului Câmpia Turzii
„Economic vorbind, este cea mai mare investiție pe care un operator privat a făcut-o în municipiul nostru până la acest moment și este, bineînțeles, un plus valoare pentru noi și vor duce la îndeplinirea obiectivelor pe care mi le-am asumat în anul 2016 prin reindustrializarea Municipiului Câmpia Turzii.
Eu aș zice că proiectul evoluează în stil european. Am rămas surprins și nu-mi vine să cred. Acest lucru se datorează celor două firme Agocon și Deifco pentru modul în care își desfășoara activitatea.”
Investiția se ridică la 45 de milioane de euro.
Citește și: Investiție de 45 de milioane de euro în Municipiul Câmpia Turzii. 200 de locuri noi de muncă în zonă! (VIDEO)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























Un lucru benefic pentru economia locala.Sa speram ca vor mai fi asemenea investitii private.