Viceprimarul Ioan Moldovan a convocat azi o conferinţă de presă pentru a contesta zvonurile apărute în ultima vreme şi care fac referire la desfiinţarea spitalului din Câmpia Turzii. Ioan Moldovan susţine că, indiferent dacă va fi comasat sau nu cu spitalul din Turda, secţiile spitalului din Câmpia Turzii vor exista în continuare şi vor deservi populaţia ca şi până acum, comasarea având ca obiect doar managementul spitalului.
Ba mai mult, managerul spitalului, Tiberiu Vedean, a spus că nu se pune problema reducerii unor posturi.
Chiar dacă a spus că situaţia spitalului din Câmpia Turzii încă nu e pecetluită şi că încă se fac demersuri pentru ca situaţia să rămână ca şi până acum, în ceea ce priveşte managementul, viceprimarul Ioan Moldovan a spus că populaţia trebuie să fie liniştită şi să nu dea crezare zvonurilor, care vorbesc despre desfiinţarea spitalului. Ioan Moldovan a declarat azi că spitalul îşi va continua activitatea, indiferent dacă va rămâne cu actualul management sau se va comasa cu spitalul din Turda, în această din urmă situaţie punându-se în discuţie doar managementul unităţii spitaliceşti, nu şi desfiinţarea unor secţii, viceprimarul precizând că se urmăreşte creşterea calităţii actului medical.
Totuşi, managerul spitalului din Câmpia Turzii, Tiberiu Vedean, a spus că are informaţii că secţia de dializă, de exemplu, va fi mutată la Turda, unde se vor asigura mai multe paturi, într-un spaţiu închiriat de la Poşta Ropmână, situat la etajele I şi II ale clădirii Poştei din centrul municipiului Turda.
Vă reamintim că ziarul electronic TurdaNews a demarat o campanie de strângere de semnături prin intermediul unei petiţii online, care va fi adresată ministrului Sănătăţii, cu scopul de a împiedica comasarea spitalului din Câmpia Turzii cu cel din Turda. Dacă vrei să semnezi petiţie, o poţi face dând click AICI.
Până acum, petiţia a fost semnată de 154 de persoane!
Vizualizaţi conferinţa de presă integrală, în care s-a discutat despre problema spitalului din Câmpia Turzii:
{youtube width=”500″ height=”400″}1Wgxmya6vH4{/youtube}
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.