Vicepreședintele de la Arieșul Turda, Oltean Cornel, nu-l iartă pe Artur Podar pentru că nu i-a băgat odrasla în teren! Un nou atac la tehnician!

cornel-oltean

Vicepreședintele clubului Sticla Arieșul Turda, Oltean Cornel, a avut o nouă reacție dură la adresa tehnicianului echipei, Artur Podar, după înfrângerea cu 0-1 de la Avântul Reghin. De fapt, este o reacție tipică, după ce fiul lui n-a fost în stare să ajungă un jucător mediocru la nivelul Ligii 3, în prezent neactivând nicăieri.

Nu este primul atac al oficialului turdean la adresa lui Artur Podar, pe care-l consideră ”vinovat” că fiul său nu a ajuns fotbalist.

Asta în condițiile în care tocmai vicepreședintele Oltean Cornel avea misiunea de a se ocupa de echipa a doua, care să activeze în Liga 4, acolo unde trebuiau ”rodați” jucătorii turdeni, care apoi puteau face pasul spre echipa din Liga 3. Fără echipa din Liga 4, s-a ”rupt” legătura între echipele de juniori și echipa din Liga 3.

Oltean Cornel nu și-a prezentat demisia până în acest moment, pentru nerealizarea sa și continuă să încaseze bani, deși nu face nimic. Banul, ochiul dracului!

Iată poziția vicepreședintelui Oltean Cornel, exprimată pe unul dintre blogurile sale:

”De remarcat este insa faptul ca Artur Podar a inceput partida cu un singur turdean in teren si acela U19 iar schimbarile si improvizatiile ,,inspirate,, au dus la jocul prost si al rezultatului pe masura.

Tehnicianul turdean este la a doua aparitie pe banca tehnica a Sticlei cu care a promovat din liga IV in liga a III a iar demiterea sa de atunci a parut o nedreptate.

La revenire se astepta de la el sa isi revizuiasca gandirea si sa se incadreze in proiectul trasat de Administratia Locala de a promova cat mai multi localnici.

Se pare insa ca dorinta de a face performanta ( n.r.-la liga a III a !!!) a facut ca interesul fata de tinerii sportivi turdeni sa fie la fel de diminuat si in actuala editie iar de data aceasta nu il mai sustin nici rezultatele.

Sigur ca sunt lucruri care se pot remedia insa atata timp cat la liga III a performanta este ceva derizoriu dar in teren iti evolueaza ,,stranieri,, intrebarea care se pune legitimeste : care e targetul altul decat o prima de obiectiv in detrimentul sportivilor turdeni?

Au fost candva: Selegean Razvan, Erik Oltean, Indreica Sebastian, Adelin Rus, George Malna, Andrei Biris, Raul Busuioc, Sorin Mihasan si inca altii!!

Toti au fost in primul mandat al actualului COSACH care nu-i vedea nici la liga a IV-a!!

Unde sunt, ne poate raspunde?

Cu astia in teren in astea trei etape pierdea tehnicianul mai multe puncte?

Ciurcui a incasat un an salar de la Turda si apoi a plecat tot la… liga a III a !!! E normal??

Asteptam raspunsuri pertinente de la COACH care la revenire povestea ca in primul mandat i se IMPUNEAU jucatori.

Acum cine ii traseaza directive lotul fiind stabilit EXCLUSIV de catre dansul?

BANUL…ochiul DRACULUI!!!”.

Oltean Cornel nu este la prima ieșire de acest gen, caracterizându-l scandalurile. Cu toate acestea, oficialii din administrația locală, care finanțează clubul, nu au luat nicio măsură, Oltean Cornel lăudându-se în unele cercuri că-i are ”la mână”, iar din acest motiv nimeni nu-și va permite să ia vreo măsură în privința sa.

Subscribe
Notify of
guest

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

firma de top