A apărut o înregistrare video cu momentul în care s-a produs accidentul de ieri după-amiază, de pe raza localității Tureni (sat Mărtinești), în care au fost implicate trei autovehicule.
Din înregistrare, se vede cum șoferița vinovată, care circula dinspre Cluj-Napoca spre Turda, a fost neatentă și nu a observat că în fața sa era o coloană în staționare și efectiv a intrat în ultima mașină staționată, care apoi a fost proiectată în mașina din fața sa.
”Din primele verificări reiese că o femeie în vârstă de 34 de ani, din Turda, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță suficientă față de autoturismul aflat în fața sa, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-un al treilea autovehicul.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui bărbat de 60 de ani, pasager într-un autoturism acroșat, care a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.”, a precizat IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























