Conform presei naționale, în această dimineață, procurorii DNA au descins la Primăria Câmpia Turzii, într-un dosar de corupție (angajări „aranjate”).
În această după-amiază, primarul Dorin Lojigan a declarat:
„Am citit și eu titlurile alarmante din presă și informațiile prezentate în cadrul articolelor și vreau să aduc unele precizări și clarificări:
Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, într-adevăr, astăzi, o serie de cercetări la Câmpia Turzii. Procurorii au vrut să verifice dacă s-au comis posibile fapte de corupție în instituție.
Am cooperat cu aceștia și le-am pus la dispoziție toate documentele solicitate.
La finalul cercetării, nu au fost identificate și ridicate bunuri sau înscrisuri care să fie relevante în această cauză. Ceea ce vreau ca toată lumea să ştie este că această cercetare penală s-a referit LA FAPTĂ, nu la persoană, adică o cercetare in-rem. Prima dată, procurorii vor să afle dacă a existat FAPTA.
Toată situația a fost generată de tentativa vădită de denigrare pe care AUR Câmpia Turzii a dus-o în campania electorală. Aceasta a avut scopul clar de a mă defăima atât în ochii colegilor, cât și a cetățenilor.
Voi sta la dispoziția organelor de cercetare ori de câte ori consideră că este necesar.”, a transmis primarul Dorin Lojigan.
- Citește și: Presa națională: DNA a descins la Primăria Câmpia Turzii, într-un dosar de corupție (angajări ”aranjate”)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Corect Dl primar ! „Sunt investigate doar infracțiuni/fapte deocamdată , nu este vorba despre persoane”.
Infracţiunile se fac singure, nu le fac persoanele!
chiar imi cade-a bine dl primar… singurul repros ce il aveam este pentru parcul central … nu merita sa se lase influentat ! Dar acum cu curvasagurile astea… merita?