Liberalii clujeni speră să obțină cinci locuri în Camera Deputaților și două în Senat.
Lista pentru Senat este deschisă de senatorul liberal Marius Nicoară, fost președinte al PNL Cluj, și Cătălin Tuluc, consilier județean. Pe următoarele locuri se află președintele CJ Cluj, Alin Tișe, și consilierul județean Gabriela Gârboan.
”Venim în fața cetățenilor din județul Cluj cu o ofertă de candidați în care am îmbinat experiența acumulată de aceștia de-a lungul timpului pe diverse domenii de activitate și, în același timp, cu oameni care se află în fața primului mandat de parlamentari dar care de-a lungul timpului au acumulat experiențe serioase în activitatea desfășurată atât pe plan politic, administrativ cât și profesional.
PNL Cluj își propune să obțină un număr consistent de mandate de parlamentari astfel încât să permită PNL să ajungă la guvernare” susțin liberalii.
În acest context, senatorul Marius Nicoară a enumerat câteva din argumentele sale pentru un nou mandat în Parlament. Printre acestea se numără și inițiative legislative, din păcate spune acesta nu a avut succes acel proiect privind reducerea săptămânii de muncă de la 5 la 4 zile, dar va relua propunerea în cazul unei noi investiri în Parlament.
Marius Nicoară este președinte al Comisiei pentru Cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, membru în Comisia de Buget, finanțe, activități bancare. În calitatea sa de senator ales pe Colegiul nr. 3, Circumscripția electorală nr. 13, județul Cluj, din 2008 și până în prezent, acesta a participat la procesul legislativ prin inițierea de proiecte de lege, amendamente, interpelări, declarații politice.
„Câmpia Turzii are acum o foarte mare șansă odată cu investirea noului primar, Dorin Lojigan, care are o echipă de consilieri extrem de performantă, iată deja au apărut proiecte viabile și mă refer aici la construirea noului parc industrial, sunt demne de amintit eforturile primarilor de la Câmpia Turzii și Luna, ale Consiliului Județean și parlamentarilor din zonă care susțin acest proiect ce va genera locuri de muncă….un alt obiectiv important pentru zonă este prelungirea autostrăzii către Brașov dar și către granița cu Ungaria. Acest lucru va duce nu numai la schimburi comerciale importante dar și la relocarea unor firme care vor beneficia de toate facilitățile, de aici va crește și bunăstarea cetățenilor din Turda și Câmpia Turzii.
Nicoară a fost, încă de la fuziunea PNL-PDL, co-preşedinte al organizaţiei PNL Cluj, alături de europarlamentarul Daniel Buda, însă Nicoară a anunţat la sfârşitul lunii iunie că renunţă la această poziţie, „asigurând un transfer de generaţii la conducerea partidului”, după cum a explicat senatorul liberal.
Vezi mai jos interviul integral:
;
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























