Casa Națională de Pensii a anunțat că mica recalculare e aproape gata, iar în urma acesteia, se vor majora un milion de pensii în Cluj. Creșterile nu sunt semnificative însă pentru unii pensionari, această creștere poate fi importantă.
Plata pensiilor majorate va începe în această primăvară, chiar din luna aprilie a acestui an. Pensionarii care au depus la dosar și adeverințe cu venituri nepermanente, vor primi și majorările retroactiv, începând cu septembrie 2024.
Pensionarii care vor primi maximum de majorare sunt cei care au lucrat în sectoare precum proiectări industrie sau construcții. Suma primită în plus, va fi de 250 de lei.
De asemenea, se vor majora și pensiile celor care pot demonstra venituri nepermanente, precum sporuri de muncă, ore suplimentare, prime, premii, al 13-a salariu și altele. Conform legii care a fost aprobată, în toamna anului trecut, aceste venituri nu au fost luate în considerare, la recalculare.
Casa de Pensii mai anunță că începând cu 2026, taloanele de pensii nu vor mai fi tipărite și vor fi înlocuite cu o variantă online, printr-o aplicație, ce va fi lansată tot în 2026.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.