Administratorii pârtiei Buscat din Băișoara au anunțat pe rețelele de socializare că oficial de astăzi, 5 decembrie 2021, s-a deschis sezonul de ski 2021/2022.
S-a muncit toată noaptea la amenajarea pârtiei albastre cu telescaun și pârtia de săniuș care poate fi folosită de astăzi, iar în zilele următoare, administratorii vor anunța și soarta celorlalte pârtii.
”La aproximativ o oră distanță de Cluj-Napoca se află locul perfect pentru o scurtă escapadă din oraș în mijlocul naturii. Buscat Ski Resort te așteaptă cu cele mai tari oferte, șase pârtii pregătite de distracție, sistem babylift și telescaun la capacitate dublă.
Varful Buscat are o înălțime de 1676 m și este situat la 60 de km de Cluj-Napoca și aproximativ 100 km de Alba Iulia, Târgu Mureș și Zalău și la 3 km de stațiunea Băișoara.”, este prezentarea pe care și-o fac cei de la Buscat.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.