Elevii primesc pe card în aceste zile banii de burse. Aceștia au fost virați începând cu data de 15 noiembrie.
Potrivit calendarului anunțat de ministerul Educației în septembrie 2023, bursele școlare din acest an ajung la elevi din 15 noiembrie.
Astfel, potrivit noii metodologii aprobate de minister, abia după două luni de școală, inclusiv o vacanță de o săptămână, elevii români vor primi primii bani pentru lunile septembrie și octombrie.
Ministerul Educației a anunțat marți că a virat către fiecare inspectorat școlar sumele aferente plății burselor școlare.
„Sumele corespund necesarului solicitat de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru plata burselor pe lunile septembrie şi octombrie 2023. După data de 15 noiembrie, termenul-limită pentru plata burselor pe lunile septembrie şi octombrie 2023, Ministerul Educaţiei va solicita inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti situaţia plăţilor, pentru a identifica, dacă este cazul, eventualele disfuncţionalităţi, astfel încât acestea să fie remediate în cel mai scurt timp”, este comunicatul transmis de minister.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.