În această dimineață, Consiliul Concurenței a public un raport care arată că prețurile la RCA ar putea fi majorate considerabil din 2024.
Astfel, există posibilitatea ca de anul viitor, șoferii ar putea încheia polițe RCA la prețuri mult mai mari decât până acum. De asemenea, Consiliul Concurenței amintește că în ultimii trei ani, industra asigurărilor, dar în special cele de tip RCA, a trecut prin transformări majore. Aceste transformări sunt datorate ieșirii de pe piață a trei asiguratori, doi dintre aceștia fiind cei care dețineau cele mai mari cote pe piața RCA.
„În condițiile în care prelungirea valabilității contractelor RCA ale Euroins se suprapune cu încetarea plafonării tarifelor de primă RCA, până la sfârșitul anului 2023, un număr extrem de ridicat de asigurați RCA vor solicita încheierea unor noi contracte, ce vor trebui preluate de către asigurătorii activi rămași pe piața RCA.
Astfel, situația de dezechilibru între cerere și ofertă la nivel de piață va continua și în anul 2024, ceea ce ar putea conduce fie la o creștere a tarifelor RCA practicate, fie la o scădere a cererii, în contextului economic și geopolitic actual, ce poate genera dificultăți financiare populației”, arată un raport publicat luni de Consiliul Concurenței.
Amintim că la începutul lunii Aprilie a anului 2023, tarifele RCA au fost plafonate pentru o perioadă de 6 luni. Scopul plafonării a fost de a preveni un efect negativ, de creștere accentuată a tarifelor de primă, similar celui indus de falimentul City Insurance din ultimul trimestru al anului 2021.