Poşta Română va distribui, la timp, pensiile şi drepturile sociale aferente lunii decembrie, după recepționarea integrală a viramentelor bancare din partea Casei Naţionale de Pensii Publice.
Toți angajații poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie. Poşta Română confirmă, astfel, că întreaga sumă necesară distriburii acestor drepturi a fost virată în trezoreria operatorului naţional de servicii poştale.
„Poșta Română dispune de cel mai de preț capital, și anume oamenii profesionişti, dedicaţi şi de încredere, care au demonstrat că sunt aproape de clienți şi care vor depune toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor în termenele prevăzute, indiferent de situaţiile dificile pe care le-am putea întâmpina. Luna decembrie este una specială şi, ca atare, nu vom dezamăgi”, a declarat Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române.
Poşta Română asigură că va rămâne acelaşi partener social strategic atât pentru instituţiile statului, cât mai ales pentru cetăţenii din această ţară, bazându-şi dezvoltarea pe modernizare, informatizare şi digitalizare, dar, în acelaşi timp, şi pe contactul direct cu societatea românească, care obligă la recunoaşterea realităţilor prezentului.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.