Vechii membri ai PNL Mihai Viteazu au anunțat, aseară, prin intermediul rețelei de socializare Facebook, că și-au dat demisia din partid, argumentând ”fuziunea nereusita si sortita esecului inca de la inceput” (dintre PNL și PDL).
”In urma cu multi ani am fost atrasi in politica de un partid cu o istorie frumoasa ,un viitor clar si maret plin de oameni destoinici si promitatori.
Dupa multi ani de munca, timp sacrificat si mult suflet pus in toate activitatile desfasurate in cadrul partidului, atat seniorii cat si tinerii vechiului PNL Mihai Viteazu am decis sa ne despartim cu regrete si un gust amar. Motivele care ne-au influentat in luarea acestei decizii nu au fost putine; fuziunea nereusita si sortita esecului inca de la inceput, fara a fi consultati in teritoriu, multe decizii nedrepte si haos la nivel judetean, atragerea in partid a tot mai multor persoane fara caracter si “coloana vertebrala”, inlaturarea persoanelor capabile din vechiul PNL , munca neapreciata niciodata. Am fost buni si contactati numai la lipit afise si umblat din poarta in poarta, dar cand s-a desemnat numele candidatului la primarie am aflat din presa iar lista pentru consiliul local sta dosita sau ratacita intr-un sertar prafuit, pentru ca noi nu am fost contactati.
Impreuna am participat si initiat multe actiuni pentru populatia din localitate si ne-am remarcat ca fiind un grup unit cu idei constructive.
Impreuna va aducem la cunostinta ca de azi, 04.04.2016 ne dam demisia toti cei din vechiul PNL Mihai Viteazu cat si cei din vechiul TNL Mihai Viteazu. Vom ramane impreuna in slujba comunitatii cu aceleasi idei, proiecte si aceeasi determinare ca si pana acum, in cadrul unui alt partid.”, se preciza în informarea publicată chiar pe pagina de Facebook a PNL Mihai Viteazu, asumată de copreședintele PNL Mihai Viteazu – Laurențiu Roman, consilierul local Mircea Blidar și președintele TNL Mihai Viteazu – Răzvan Mocan.
Contactat telefonic, Mircea Blidar a confirmat informația apărută pe Facebook și a precizat că vechii liberali se vor îndrepta spre PPU (Partidul Puterii Umaniste).