Luni dimineață, Vasile Dîncu a declarat în spațiul public faptul că și-a dat demisia din fucția de ministru al apărării naționale din cauza imposibilității colaborării cu Președintele României.
Astfel, Vasile Dîncu, a afirmat printr-un mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook că această decizie este „necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.”
Totuși, în mesajul său, Dîncu îi mulțumește Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, pentru „colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.”
Vasile Dîncu
Vasile Sebastian Dîncu s-a născut în data de 25 Noiembrie 1961 în Bistrița-Năsăud și este un politician român, de profesie sociolog. În legislatura 2004-2008 a fost membru al Senatului României, ales în județul Cluj pe listele partidului PSD.
A terminat Facultatea de Istorie și Filosifie din cadrul Universității Babeș-Bolyai în anul 1989 la nivel de licență, iar în anul 1998 a obținut titlul de doctor în același domeniu.
A fost prezent în mediul politic în perioada 2000-2007, deținând pe parcursul timpului funcții de conducere în cadrul Partidului Social Democrat, dar și funcții importante în domeniul guvernamental și de stat, printre care cea de Ministru al Informațiilor Publice (2000-2003) și șef al Agenției pentru Strategii Guvernamentale (2003-2004).
A fost senator în Parlamentul României în legislatura 2004-2008 și membru în Grupul Socialiștilor în Parlamentul European (2005-2007). În noiembrie 2015, numele lui a fost vehiculat de presă ca fiind una dintre variantele pentru funcția de Prim Ministru, după demisia lui Victor Ponta din funcția de șef al Executivului. În cele din urmă, prim ministru a devenit Dacian Cioloș, iar Vasile Dîncu a fost numit ministru al dezvoltării regionale și administrației publice în guvernul acestuia, deținând și portofoliul de viceprim-ministru.
La finele anului 2019 s-a reînscris în PSD, iar din august 2020 este Președinte al Consiliului național al Partidului Social Democrat.
Astăzi, Vasile Dîncu ar fi trebuit să se prezinte la dezbaterea „Ora Guvernului” de la ora 16.00 în plenul Camerei Deputaţilor, pentru a lămuri declaraţiile potrivit cărora „singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia”.