Centrul Raţiu pentru Democraţie invită preşcolarii şi şcolarii din Turda la evenimentul “Vânătoarea de ouă – Sărbători culturale Pascale”, care va avea loc sâmbătă, 11 aprilie, începând de la ora 10, în curtea fostei Fabrici de Bere din Turda (Piața Romană nr. 17 – 18).
”Vânătoarea de ouă” este un eveniment cultural-educațional care-și propune să aducă la un loc copiii din comunitate pentru a participa împreună la activități de celebrare a sărbătorilor Pascale, alături de părinți și cadre didactice. Scopul proiectului este promovarea multiculturalismului şi a tradiţiilor gastronomice pascale. Astfel, în afară de vânătoarea propiu-zisă de ouă (obicei promovat pentru prima dată de preotul protestant Martin Luther în jurul anului 1500), copiii vor învăța și cum să decoreze ouă, în cadrul unui atelier organizat la fața locului.
La “vânătoarea de ouă” pot participa doar copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani, terenul de vânătoare fiind împărțit în două sectoare – unul destinat preșcolarilor și celălalt școlarilor. Pe lângă cele 1000 de ouă de ciocolată ascunse în curtea Berăriei din Turda există și două ”ouă” speciale – câte unul pentru fiecare sector de vânătoare, care reprezintă premiile acestei ediții. Regulamentul competiției poate fi consultat pe site-ul www.fabricadetimpliber.ro.
Evenimentul este anunțat și promovat în săptămâna 6-10 aprilie printr-un atelier de gastronomie organizat de Asociația Slow Food Cluj Transilvania în parteneriat cu Muzeul de IstorieTurda, în cadrul căruia aproximativ 150 de copii vor învăța să prepare pâini cu ierburi și semințe. Membrii Atelierului de Teatru Ion Rațiu vor întreține atmosfera cu originale momente de animație.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























