Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat tuturor prefecţilor, analizarea situaţiei activităţii comisiilor locale de fond funciar şi stadiul retrocedărilor terenurilor agricole şi forestiere către proprietarii de drept.
Instituţia Prefectului Judeţului Cluj a cerut tuturor primăriilor o informare în scris privind reactualizarea componenţei comisiilor locale rezultate după alegerile locale din vara anului trecut, rezultatele activităţii acestora privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, şi modul de aplicare a legilor fondului funciar. Prefectul Călin Platon a convocat o întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute cu primarii localităţilor, secretarii, precum şi persoanele specializate în măsurători, angajaţi în cadrul serviciului de cadastru din cadrul primăriilor. Până la expirarea termenului limită, primăriile comunelor Baciu, Bonţida, Corneşti, Gilău, Iclod, Luna, Pălatca, Sânpaul şi Tureni nu au transmis în scris situaţiile solicitate.
Potrivit situaţiilor prezentate, 18 unităţi administrativ-teritoriale au raportat că au soluţionat în întregime dosarele pe legile fondului funciar. Alte zece primării au cele mai multe dosare nesoluţionate, potrivit datelor primite la nivelul Comisiei Judeţene de Fond Funciar: Cluj-Napoca (4992 dosare), Căpuşu Mare (1163 dosare nesoluţionate), Floreşti (956), Băişoara(726), Săvădisla (600), Aşchileu (497), Valea Ierii (433), Panticeu (305), Cojocna (270), Apahida (207), Ciurila(174), Mănăstireni(164), Râşca(125), Fizeşu Gherlii (123), Aghireşu (119) şi Chinteni (115). În baza cererilor validate, în judeţul Cluj au fost emise la sfârşitul anului trecut aproape 98 % din titlurile de proprietate pentru terenuri agricole retrocedate, respectiv 97,3 % din cele pentru terenuri forestiere.
Prefectul Judeţului Cluj a atenţionat membrii comisiilor locale de fond funciar asupra faptului că în cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin, potrivit legilor în vigoare, Instituţia Prefectului va proceda la aplicarea de sancţiuni.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.