nello construct

Un val de aer rece străbate România. Avem prognoza actualizată până aproape la jumătatea lunii noiembrie!

Va fi mai frig, cu temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă din calendar. Un val de aer rece străbate România în aceste zile.

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 16 octombrie – 13 noiembrie 2023.

Săptămâna 16 octombrie – 23 octombrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nordice.

Cu excepția nord-vestului extrem al țării, unde regimul pluviometric va fi local deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în extremitatea de sud a teritoriului.

Săptămâna 23 octombrie – 30 octombrie

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar cu posibilitatea unui deficit local în nordul extrem al țării și a unui ușor excedent în sud-vest.

Săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 6 noiembrie – 13 noiembrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile țării, precizează ANM.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole: