În cursul zilei de ieri un turdean băut la volan a provocat un accident în Dej, din fericire acesta s-a soldat doar cu pagube materiale.
La data de 15 martie a.c., în jurul orei 21.19, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier au fost sesizați pentru a interveni la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din primele date s-a stabilit că un conducător auto, de 69 de ani, din Turda, care se deplasa pe strada Libertății din municipiul Dej, către strada Bistriței, ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr, de 22 de ani.
În urma testării alcoolscopice a bărbatului de 69 de ani, a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării mostrelor biologice, necesare stabilirii valorii alcoolemiei în sânge.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.




















