Un tânăr de 25 de ani, din Turda, a fost implicat în accidentul care a făcut ravagii la Cluj, azi-noapte. Poliția spune că nu el a fost de vină, ci un alt tânăr de 22 de ani, care a pierdut controlul direcției și s-a tamponat cu mașina turdenului, ambele fiind ulterior proiectate pe trotuar, unde au rupt un stâlp, la câțiva metri de doi pietoni care circulau pe acolo.
”La data de 9 martie a.c., în jurul orei 01.45, s-a produs un eveniment rutier, pe Calea Dorobanților, din municipiul Cluj-Napoca.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Gherla, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dorobanților înspre strada Teodor Mihali, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi stabilite în contextul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism aflat pe o altă bandă de circulație, condus de un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Turda.
În urma impactului, tânărul de 25 de ani a fost proiectat în stâlpul situat pe partea stânga a sensului de mers, ulterior fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Totodată, tânărul de 22 de ani a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe.
Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.”, a precizat IPJ Cluj.
- Citește și: Un tânăr transportat la spital, două autoturisme avariate, un stâlp distrus! Bilanțul accidentului…!
Imaginile video cu teribilul accident au fost făcute publice de către primarul Clujului, Emil Boc, care a atras atenția asupra vitezei excesive pe care ar fi avut-o șoferii și care poate pune în pericol viețile altora.
”Noaptea trecută, la ora 2:15, pe Calea Dorobanților, un moment de inconștiență putea să se transforme într-o tragedie de proporții! Din cauza vitezei excesive a unor șoferi iresponsabili, aceștia au pierdut controlul volanului, au distrus un stâlp de iluminat public, iar o persoană a ajuns la spital. Alte două persoane au fost la un pas de a fi rănite!
Acest accident este dovada clară că regulile de circulație nu sunt opționale! Nu este vorba doar despre tine, ci despre siguranța tuturor celor din jur. Neatenția, teribilismul și lipsa de respect pentru lege pot curma vieți nevinovate. Vom colabora strâns cu autoritățile pentru a ne asigura că astfel de comportamente nu rămân nepedepsite. Responsabilitatea în trafic este esențială – viteza și inconștiența nu au ce căuta pe drumurile noastre!
Fac un apel ferm către toți șoferii: respectați legea, respectați viața! Înainte de a apăsa pedala de accelerație, gândiți-vă la cei care pot suferi din cauza unei clipe de nesăbuință. Aveți grijă de voi și de ceilalți participanți la trafic!”, a transmis Emil Boc.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.