Sătul să vadă la televizor cum femeile au devenit saci de box, iar autoritățile sunt campioni absoluți la ridicat din umeri, un tânăr dn Câmpia Turzii, foarte bine documentat într-ale programării, dezvoltă o aplicație al cărui obiectiv este TOCMAI apărarea femeilor.
„SafeHer” este numele aplicației dezvoltată de Raul Octavian Mutu.
„În zilele noastre nu mai merge ca pe vremuri — ca să citez un clasic în viață, „toți au un plan până primesc un pumn în față”. Deși genul acesta de abordare ar fi, din punctul meu de vedere, mai eficientă pentru indivizii grosolani, incapabili să se adapteze și să se integreze într-o societate modernă. Trebuie totuși să-i „atingi” într-un mod care să nu încalce legea, dar care să țină cont și de capacitatea lor cognitivă limitată — fiindcă ei, rămași practic în epoca bronzului, nu pot riposta la lucruri mai rafinate sau tehnologice care le depășesc nivelul intelectual și social.” – își explică acest tânăr din Câmpia Turzii motivația pentru proiectul SafeHer.
Aplicația este încă în lucru dar, odată ce va fi realizată, va oferi posibilitatea femeilor abuzate, agresate sau hărțuite, să raporteze PUBLIC acest lucru și să-i facă de mândră minune pe agresorii lor.
„Săptămâna asta testez în Android studio cu AVD env. și Charles Proxy aplicația Safeher… Daca face față la peste 1600 de useri cu alarm notification simultan, de săptămâna viitoare va fi disponibilă în play store (Google store) în versiunea beta, momentan, și mai târziu în IOS app store. Azi am înregistrat totul la OSIM. Thank you for your attention to this matter!!!”, a scris Raul Octavian Mutu, pe Facebook.
Felicitări, Raul! Ești un om de miliarde!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.