student mort

Un student la jurnalism din Cluj a murit chiar înaintea unui examen online!

Un student de la secția de Jurnalism – anul I de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, a decedat pe când se pregătea să dea un examen online!

Studentul care studia la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a intrat în apel cu ceilalți colegi, pentru a se pregăti de examenul online, însă ulterior nu a mai răspuns la apelurile profesorului. Părinții lui au anunțat că acesta a murit, în urma unui infarct!

Universitatea Babeș-Bolyai regretă orice eveniment de acest gen. Suntem o comunitate iar orice pierdere a unui membru din comunitatea noastră reprezintă o tristețe pentru noi toți. Transmitem condoleanțe familiei și prietenilor apropiați”, a declarat pentru monitorulcj.ro, Laura Irimieș, purtător de cuvânt al UBB.

Colegii și-au exprimat regretele prin intermediul rețelelor de socializare.

Având în vedere modificările radicale care au apărut în sistemul de învățământ românesc, odată cu pandemia COVID-19, încă nu există studii de specialitate care să reliefeze consecințele acestor modificări asupra comportamentului elevilor, dar și a stării lor de sănătate, fizică și psihică.

Comentarii

ULTIMELE articole: