Un șofer de 72 de ani a fost ieri un real pericol public, circulând pe contrasens, pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, pe o distanță de circa 9 kilometri. El circula pe banda 2, fiind posibil un accident în orice moment.
Șoferul era din Blaj, iar mai mulți participanți la trafic au sunat la 112 pentru a raporta incidentul și pentru a încerca să-l oprească pe șoferul inconștient, înainte de producerea unei tragedii.
În cele din urmă, bărbatul s-a ales cu o amendă de 1.305 lei și cu permisul suspendat pentru o perioadă de 120 de zile. Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Din nefericire, nu este primul incident de acest gen.