Un polițist local clujean a primit daune morale de 10.000 de lei, într-un proces de ultraj care s-a judecat la Judecătoria Cluj-Napoca, după ce un inculpat a fost judecat pentru modul agresiv în care s-a comportat față de polițistul local, care-i solicitase să-și mute autoturismul.
”Clujeanul, un agent de vânzări de 45 de ani, a fost trimis în judecată pentru ultraj, după ce în 8 octombrie 2022 în jurul orei 10 dimineața fiindu-i solicitat să îşi mute maşina de pe stradă, întrucât traficul a fost restricţionat pe durata evenimentelor ce au avut loc cu ocazia Zilelor Clujului, s-a apropiat cu repeziciune şi agresiv faţă de poliţistul local care se afla în timpul exercitării atribuţiilor de seriviciu pe care, de la o distanţă foarte scurtă şi pe un ton agresiv l-a ameninţat cu acte de violenţă fizică, spunându-i ”îţi dau o bucată şi leşini, mă!”, cauzându-i victimei o stare de temere. Acesta din urmă a formulat plângere penală pentru ultraj și a cerut daune morale de 10.000 de lei, adică aproximativ două mii de euro. Instanța s-a pronunțat săptămâna trecută și l-a condamnat pe inculpat la închisoare cu suspendare – căci se află la primul contact cu legea penală – dar și la plata daunelor morale cerute.”, precizează actualdecluj.ro.
Clujeanul a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru că nu a mai avut contact cu legea penală, însă instanța l-a obligat la plata sumei de 10.000 de lei.
”Instanța reține că în urma săvârșirii faptei, partea civilă a suferit, în mod cert, o suferință psihică, întrucât i-a fost adusă atingere integrităţii psihice şi demnităţii, astfel având dreptul de a primi despăgubiri.
Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin aprecierea consecințelor negative suferite de cel în cauză. Astfel, cuantumul stabilit trebuie să fie echitabil, de natură a oferi o compensaţie rezonabilă, prin raportare la consecinţele negative concrete suferite de partea civilă pe plan psihic, gravitatea acestora, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, precum şi intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Așadar, instanța reține că partea civilă a fost ameninţată cu exercitarea unor acte de violenţă de către inculpat, după ce în prealabil i-a solicitat acestuia să nu se apropie şi după ce inculpatul a folosit un limbaj neadecvat şi nerespectuos la adresa acesteia. Acţiunea inculpatului nu se subscrie unei simple ameninţări adresate unei persoane oarecare, ci prezintă o gravitate accentuată, prin raportare la contextul şi calitatea în baza căreia partea civilă interacţiona cu inculpatul.
Prin raportare la situaţia de fapt reţinută, este probabil că partea civilă a resimţit anxietate, temere şi umilinţă urmare conduitei inculpatului, pentru care nu a reprezentat un impediment faptul că la faţa locului se afla doi agenţi ai Poliţiei locale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi că se afla într-un spaţiu public.
La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere că este necesar ca acestea să fie proporționale cu fapta care le-a cauzat și să reprezinte o compensație echitabilă pentru prejudiciile suferite de persoana vătămată. Așadar, instanța apreciază că suma de 10.000 lei, solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, este proporțională cu prejudiciul adus demnităţii şi integrităţii psihice a acestuia”, a motivat instanța.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Periculos sa te pui cu comunitarii multi dintre ei is invatati cu ciupeala si pensie din MAI si salar de la Politia locala daca l a prins la colt pe contravenient a profitat de la pus si la.plata 2000 de euro va pleaca in vacanta .Si eu as sta sa fiu injurat cateva secunde pentru 2000 de euro.Trebuie sa ne pastram calmul cand vin argatii astia sa ne amendeze….ne poate costa o simpla injuratura ne poate costa libertatea .