Noaptea trecută în jurul orei 23,40 pompierii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier la Mihai Viteazu.
Din primele informații două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier.
Tot pe 1 noiembrie s-a produs un accident rutier mortal la Mihai Viteazu. Un pieton care traversa strada neregulamentar a fost strivit de un camion.
Revenim în curând cu detalii despre accidentul rutier de noaptea trecută.
UPDATE:
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în noaptea de miercuri spre joi la un accident rutier petrecut pe raza comunei Mihai Viteazu.
„Din primele informații, apelul de urgență a venit în jurul orei 23:40, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat persoane încarcerate.
A rezultat o singură victimă, fiind vorba despre un tânăr, conștient și cooperant. Acesta a fost transportat la spital”, au precizat pompierii ISU Cluj