50 de baloți de fân au ars într-un incendiu care a cuprins un depozit din localitatea clujeană Cătina.
Incendiul a izbucnit seara trecută iar intervenția pompierilor a durat mai bine de 3 ore. Ea a fost îngreunată de caracterul extrem de inflamabil al materialelor depozitate.
Din primele date, în interior se aflau și mai multe utilaje agricole. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, iar prima intervenție a fost asigurată de către echipajul de la Punctul de Lucru Mociu.
În sprijin au fost trimise două autospeciale de la Dej, respectiv Punctul de Lucru Gherla. Nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale.
De asemenea, pompierii, ajutați de către persoanele aflate la fața locului, au reușit să evite propagarea focului la alți 100 de baloți de fân.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei scântei produse de către o drujbă, în timpul utilizării, au transmis pompierii clujeni.