Un bărbat, cu vârsta de aproximativ 50 de ani, s-a înecat în râul Arieş, în apropierea stadionului din Turda, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă Cluj, care au fost chemaţi la faţa locului.
Echipele care s-au deplasat de urgenţă la faţa locului au reuşit să-l scoată pe bărbat din apele râului şi încearcă să-l resusciteze.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului cercetează împrejurările în care bărbatul ar fi ajuns în Arieş, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Alma Brehariu. Identitatea bărbatului nu a fost încă stabilită.
UPDATE: În ciuda încercărilor de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























