În aceste zile au fost “înscăunaţi” noii consilieri judeţeni. Fotoliile lăsate libere de Marius Nicoară (PNL) şi Cornel Itu (PSD) au fost ocupate de generaţia tânără: Mihai Szeplekan, respectiv avocata Laura Elena Pop.
Liberalul Mihai Szeplekan a fost consilierul personal al lui Marius Nicoară pe vremea când acesta era preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Szeplekan are 26 de ani, este jurist (absolvent al Facultăţii de Drept) şi studiază zootehnica, în ultimul an, la Facultatea de Agronomie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV). El este membru în PNL din 2005, înainte fiind consilierul preşedintelui PRM Cluj, Petru Călian – care a migrat ulterior la PC şi de acolo la PD. Laura Elena Pop a fost unul dintre candidaţii social-democraţilor la alegerile parlamentare din toamna anului trecut, fiind avocat de profesie.
În mod normal, postul de consilier judeţean trebuia să-i revină turdeanului Ucu Fau, vicepreşedintele PSD filiala Turda. Acesta a refuzat, pe motiv că nu are suficient timp şi locul revine de fapt organizaţiei turdene, deci poate fi aleasă şi o altă persoană. Conform unor surse, Faur este aşteptat la Bucureşti. În cadrul unei emisiuni realizată în studioul Radio Transilvania acesta a declarat că este “vizat” pentru o funcţie importantă la Ministerul de Externe, dar până acum nu a oferit nicio explicaţie în acest sens, răspunsul lăsându-se încă aşteptat.