Asociaţia Slow Food Turda revine cu activităţi, după o perioadă de pregătire a proiectelor pentru acest an, care se anunţă a fi încărcat de evenimente pentru comunităţile de pe Valea Arieşului, conform asociaţiei.
Prima activitate a avut loc vineri, la grădiniţa Dr. Ioan Raţiu din Turda, în cadrul programului „Viaţa în grădina verde”, program finanţat în acest an de Fundaţia Terre Humaine din Elveţia şi care se derulează în parteneriat cu Asociaţia Eco Ruralis, Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic şi Asociaţia Părinţilor Pro Piticii Raţiu – asociaţia grădiniţei.
Programul se va derula în mai multe instituţii şcolare din Turda, sub diferite forme. Alături de activităţile deja obişnuite până acum, programul va fi diversificat cu activităţi de educaţie în protecţia mediului.
“De data aceasta am preparat turta dulce tradiţională. Activitatea propriuzisă de gătit este acum complectată de informaţii utile despre procedeele agricole care duc la produsele finite, toate acestea fiind pe înţelesul copiilor. De exemplu, vineri am început prin a explica copiilor ce sunt cerealele şi cum le folosim în alimentaţie la fel cum am făcut şi cu celelalte ingrediente necesare preparării turtei dulci: mierea, ouăle sau scorţişoara”, a precizat Marta Poszonyi, preşedintele Asociaţiei Slow Food Turda.
Copiii au arătat un interes deosebit fiind foarte activi pe toată perioada lecţiei. “Ne-am bucurat să avem alături de noi părinţi şi bunici care au contribuit la activitate, bineînţeles împreună cu educatoarele şi voluntarii asociaţiei”, a mai spus Marta Poszonyi.
Următoarea activitate se va desfăşura la Solaris Shopping Park, pe 28 martie, când se vor organiza concursuri de gătit şi degustări pentru copii, cu ocazia mărţişorului.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.