Invitat la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la postul de televiziune Kanal D, turdeanul Alin Oprea a vorbit despre tragedia care l-a marcat și l-a determinat să scrie piesa ”Atât de singur”, cea mai cunoscută piesă a trupei Talisman și un mare hit de-a lungul anilor.
Alin Oprea a povestit că piesa a fost marcată de pierderea pe care a suferit-o când prima lui dragoste, din liceu, a decedat, în urma unei boli incurabile. Alin a invitat-o pe Adina să meargă cu el la mare și a aflat de moartea ei chiar de la mama sa, pe când se pregătea să urce în tren.
„Toată durerea pe care am resimțit-o atunci, dar și toată dragostea pe care i-o purtam, s-au adunat în acea piesă. Mama ei mi-a înmânat un bilețel pe care Adina îl purta mereu cu ea. În bilet, Adina mi-a scris: «Iartă-mă că nu te-am putut însoți în cea mai frumoasă călătorie a vieții tale».”, a povestit Alin Oprea.
Chiar dacă mesajul inițial era unul foarte trist, Alin Oprea spune că în timp melodia s-a transformat, iar acum i-ar pune titlul ”Niciodată singur”, pentru a reflecta transformarea durerii în speranță și a-i da un mesaj optimist. El spune că Adina continuă să-i ofere sprijin din ceruri și că l-a ajutat să treacă peste acest moment tragic personal.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.