Cluburile de fotbal Sticla Arieșul Turda și FC Câmpia Turzii au primit evaluările din partea FRF, pentru certificarea centrelor de copii și juniori. Turda a primit certificarea SILVER, iar Câmpia Turziia primit certificarea BRONZE. Din județul Cluj, 10 cluburi din fotbalul amator au fost evaluate, 2 primind SILVER, iar celelalte 8 – BRONZE.
Oficialii grupării turdene de fotbal au menționat că este vorba despre un ”rezultat care vorbește de la sine”, obținut ”fără cei care au preferat să plece când era mai greu”.
”Clubul nostru a fost evaluat la nivel național și încadrat în Categoria SILVER la sectorul de copii și juniori pentru sezonul 2025–2026. Un rezultat care vorbește de la sine. Și poate cel mai frumos în toată această poveste este contextul: am reușit fără „voci puternice”, fără „nume grele” și fără aplauze regizate. Fără cei care au preferat să plece când era greu, convinși că succesul vine odată cu prezența lor.
Astăzi demonstrăm că rezultatele nu se obțin cu ecouri din trecut, ci cu oameni prezenți, implicați și muncitori. Și, iată, se poate face performanță și fără legendari cu CV-uri mari, dar cu realizări… în pauză. Mulțumim celor care au rămas, au crezut și au pus umărul în tăcere. Acum vorbesc faptele.”, a transmis clubul turdean de fotbal.
Oficialii clubului din Câmpia Turzii au primit și ei cu entuziasm această clasificare, menționând că ”este pentru prima dată în istoria orașului” când un club de fotbal primește o astfel de clasificare și că această realizare încununează ”o perioadă de doi ani de muncă intensă și investiții substanțiale în infrastructura sportivă”.
”Clubul de fotbal FC Câmpia Turzii (FCCT) anunță cu mândrie obținerea clasificării „Bronze” pentru Academia de Fotbal, acordată de Federația Română de Fotbal (FRF). Este pentru prima dată în istoria orașului când o academie de fotbal din Câmpia Turzii primește această distincție oficială.
Această realizare încununează o perioadă de doi ani de muncă intensă și investiții substanțiale în infrastructură sportivă, dezvoltarea copiilor și perfecționarea echipei de antrenori. Dosarul depus la FRF a fost unul complex, bine structurat, reflectând profesionalismul și dedicarea echipei noastre.
Aceasta este doar o etapă dintr-un drum lung. Munca noastră continuă, cu și mai multă determinare, pentru a le asigura tinerilor fotbaliști un viitor solid și oportunități reale de performanță.”, a transmis clubul din Câmpia Turzii.
Aceste clasificări sunt valabile pentru o perioadă de 2 ani. Conform noilor reglementări ale AJF Cluj, la Liga 4 nu se mai pot înscrie decât echipe care au minim 2 echipe de juniori și care fac demersurile necesare pentru clasificarea FRF.
- Citește și: AJF Cluj: Obligație pentru echipele de Liga 4, în noul sezon. Minim 2 echipe de juniori…
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























