Unul dintre cele mai reprezentative monumente pentru municipiul Turda este Biserica Reformată-Calvină, fiind și cel mai vechi monument păstrat în orașul nostru.
Situată măiestos în centrul orașului, în vecinătatea Pieței Republicii, a fostului lapidariu și a Muzeului de Istorie, Biserica Reformată-Calvină din Turda (Turda-Veche) este cel mai vechi monument păstrat în Turda.
De fiecare dată când ne gândim la Turda și la centrul istoric, nu avem cum să nu ne apară în minte imaginea de ansamblu a orașului, imagine în care sigur se regăsește și Biserica Reformată-Calvină.
Monumentul este și înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015.
Biserica inițială
O vedem în fiecare zi, dar câți dintre noi cunoaștem istoria din spatele monumentului? Ei bine, aflăm acum.
Prima biserică pe acest loc a fost romano-catolică, construită în secolul al XIV-lea, cu hramul Sf. Maria. Această biserică este menționată într-un vechi registru papal de impozite din anul 1332, ca fiind condusă de preotul Peter din „Antiqua Thorda” (Turda-Veche). Clădirea primei biserici a fost alcătuită dintr-o sală cu un turn (plasat pe latura de sud) și un cor plasat pe latura de est.
Biserica actuală
Edificiul actual a fost construit la începutul secolului al XV-lea, pe vremea împăratului Sigismund de Luxemburg (1387-1437), totodată suveran al Regatului Ungariei, pe amplasamentul vechii biserici.
Biserica a fost concepută în stil gotic, având o singură navă, în lungime de 26 m, lățime de 8,5 m și o înălțime de 16 m.
Inițial a fost mai lungă, cu 5-10 m, având spre est obișnuitul cor/altar, cu bolți ogivale în cruce, cor care a fost demolat odată cu construcția fortificației împrejmuitoare. Fiind plasată de-a curmezișul față de fortăreață, biserica nu mai încăpea în incinta zidurilor de apărare. Prin urmare, corul/altarul a trebuie să fie sacrificat pe o lungime de 5-10 m, de aici și aspectul neobișnuit de inestetic al fațadei de est, biserica fiind lipsită atât de cor/altar, cât și de portalul gotic original.
Totuși, în secolul al XVII-lea, pe noul zid de apărare al fortăreței, a fost ridicat un turn cu clopot, turn ce s-a prăbușit în anul 1862 din cauză că fundația a cedat.
Turnul cu ceas. un simbol emblematic pentru Turda, a fost construit în perioada 1904-1906, având o înălțime de 60 m.
Fațadele de vest si de nord ale bisericii sunt cele mai estetice. Fațada de vest, cu intrarea încadrata de un portal ornamentat, prezintă elemente tipice de stil gotic, de la începutul secolului al XV-lea. În axul fațadei de vest se găseste un portal, terminat în arc frânt și este decorat cu motive de frunze de stejar.
Fațada de nord prezintă cinci contraforturi si un portal secundar (permanent inchis). Interiorul bisericii a fost deteriorat în urma unui incendiu în secolul al XVII-lea, iar ornamentația interioară e în cea mai mare parte opera refacerilor ulterioare.
Biserica (inițial romano-catolică) a trecut în anul 1564 (până în zilele noastre) la confesiunea reformată-calvină.
Fortificația din jurul bisericii
După marea invazie tătară din 1241 și după ravagiile cauzate orașului Turda de ulterioarele atacuri tătare și turcești, s-au construit în secolele următoare fortificații de apărare în jurul celor 3 biserici principale din oraș: Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche și Biserica Reformată-Calvină din Turda-Nouă.
Cea mai importantă fortificație, numită și „castel” sau „cetate”, s-a construit în jurul Bisericii Reformat-Calvine din Turda-Veche. Fortificația s-a construit între anii 1445-1455, folosindu-se multe materiale gata fasonate din castrul roman Potaissa.
Biserica a fost împrejmuită cu un zid gros de apărare, având patru bastioane de colț (probabil cu turnuri):
- bastionul de nord-vest (demolat; pe locul lui este azi Muzeul de Istorie)
- bastionul de nord-est (demolat; pe locul lui este azi Palatul Finanțelor din Piața Republicii nr.15)
- bastionul de sud-vest (există încă, deteriorat, în curtea casei din str.Mircea cel Bătrân nr.4)
- bastionul de sud-est (demolat; pe locul lui s-a construit clădirea din Piața Republicii nr.22).
Biserica, zidul înconjurător si bastioanele, au avut de suferit în timpul luptelor lui Gheorghe Basta (1600-1601), precum și în urma conflictelor armate dintre Curuți si Lobonți din anii următori. Zidul și bastioanele au fost refăcute treptat de către principii Gabriel Báthory, Gabriel Bethlen și Gheorghe Rákóczi I
Mai târziu, zidul și bastioanele și-au pierdut utilitatea militară, ruinându-se și cedând locul unor construcții civile.
Prima imagine prezentată a fost realizată în anul 1907, fiind și imaginea principală de la care a pornit acest articol.