marian morar
m install
nello construct

Turda a intrat în „luna curăţeniei”

zamblau eugen
floris

Administraţia locală din Turda a anunţat că municipiul se află în „Luna curăţeniei”, care se desfăşoară în perioada 16 martie – 16 aprilie 2009. „Se face apel la toţi cetăţenii, la ascoiaţiile de proprietari/locatari şi la toate societăţile economice/instituţiile publice, în vederea participării la activităţi de bună gospodărire şi înfrumuseţare a municipiului nostru”, a anunţat primarul Tudor Ştefănie.

Cu această ocazie, factorii menţionaţi de primar vor realiza cu prioritate lucrări de întreţinere, curăţenie şi înfrumuseţare a zonelor/imobilelor care le aparţin sau aflate în imediata vecinătate, pe domeniul public.

 

Acolo unde se va constata rea voinţă şi încălcarea prevederilor HCL 212/2005, modificată şi completată cu HCL 150/2006, se vor aplica  amenzi contravenţionale cuprinse între 200 şi 400 lei, au anunţat reprezentanţii administraţiei locale.

 

Trimite-ne fotografii surprinse de tine în „Luca curăţeniei” în municipiu (cu bune şi cu rele), iar noi le vom publica!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: