Poate nu mulți știu că în comuna Luna, mai exact în mijlocul localității Luncani, se află un castel lăsat în ruine, despre care localnicii vorbesc cu nostalgie. E vorba de Castelul Kemény-Bánffy.
Clădirea aflată astăzi pe punctul de a se dărâma, concentrează 8 secole de istorie, potrivit deputatului Ciprian Rigman.
„Sursele documentare ne spun că în anul 1268 terenul pe care se află castelul se găsea în posesia familiei nobiliare Gerendi. În 1597, din considerente de trădare, principele Sigismund Bathory deposedează familia Gerendi de castel și de moșia aferentă, ele fiind apoi atribuite familiilor nobiliare Jósika și Sarmasághy. În 1630, la începutul domniei principelui Gheorghe Rakoczy I (1630-1648), castelul și domeniul sunt cumpărate de baronul Baltazar Kemény, tatăl viitorului principe al Transilvaniei Ioan Kemény (1661-1662), de la Gabriel Jósika.
În anul 1661, castelul îi aparține principelui Ioan Kemény, suportând un atac al tătarilor, coordonați de Ali Pașa, guvernatorul otoman al pașalâcului de la Buda, situație în care se va realiza un inventar al bunurilor, probabil pentru a se măsura amploarea distrugerilor și jafurilor.
În perioada Kemény, mai precis în secolul al XVII-lea, castelul intră într-un proces de reabilitare și extindere. La finalul secolului al XVIII-lea, castelul primește planimetria de astăzi, în stilul barocului transilvan, dispus pe 3 nivele, cu subsol, parter și etaj, având 44 de camere, cu diferite funcțiuni.
Anul 1824 aduce cu sine finalizarea lucrărilor la bastioanelor de colț ale castelului, de formă hexagonală. Revoluția pașoptistă, cu războiul ei civil, a dus la devastarea castelului, el intrând în 1857 în reparație capitală.
În 1861, odată cu stingerea liniei masculine a familiei Kemény, ultimul descendent fiind Samuel Kemény, începe procesul de succesiune, care se încheie în 1867, la debutul regimului dualist austro-ungar, castelul revenind Iosefinei Kun, căsătorită cu contele Wilhelm von Klebelsberg. Ulterior, castelul este moștenit de familiile nobiliare Zichy și Bánffy.
În 1918-1919, pe fondul conflictului dintre trupele române și cele bolșevice ale regimului lui Bela Kun, castelul este din nou avariat. În 1944, castelul este ocupat de Armata Roșie, în contextul operațiunilor militare. În 1949, pe fondul naționalizărilor comuniste, familia Bánffy este evacuată din castel, aici stabilindu-se sediul CAP-ului din localitate, o serie de clădiri anexe fiind demolate.
În 1990, după revenirea României la democrație, Ștefan Bánffy a reintrat în posesia castelului și a unor loturi de teren aferente. În 2003, castelul și terenul au fost donate de către Ștefan Bánffy Asociației Voluntare Castelul Bánffy, care a organizat aici, pentru o perioadă, un centru pentru copiii cu handicap.
Ștefan Bánffy moare în 2006, iar castelul străbunilor săi trăiește în ruină, cu acoperișul prăbușit, cu tâmplăria furată pentru lemn de foc, cu sticla geamurilor spartă, în timp ce cele 2 ONG-uri care dețin castelul (între timp, a mai apărut o asociație) nu au nici bani, dar nici disponibilitate să găsească o formă de colaborare juridică cu autoritățile pentru reabilitarea castelului.
Este un joc de-a șoarecele și pisica, în care unii mimează că vor să reabiliteze, iar alții nu pot interveni în sfera proprietății private. Cine pierde? Castelul și noi toți, care asistăm la degradarea iremediabilă a unei clădiri de patrimoniu…„, se arată într-o postare a acestuia pe Facebook.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









