Peste trei sute de cadre didactice din judeţul Cluj riscă să plece de la catedră în urma aplicării ordonanţei Guvernului Boc, care nu permite pensionarilor să mai activeze în sistemul bugetar. Procesul educaţional va fi afectat, dacă posturile vor fi preluate de personal necalificat.
Inspectorul general adjunct, Marinela Marc, spune că va fi „o problemă” înlocuirea a o sută de învăţătoare şi educatoare care sunt pensionare, în condiţiile în care in Cluj nu va exista personal didactic calificat. Acestora li se adaugă peste 200 de profesori pensionari. Ministerul Educaţiei încearcă să rezolve împreună cu liderii sindicatelor din sistemul de învăţământ prevederile Ordonanţei care le interzice bugetarilor să cumuleze veniturile din salariile de la stat cu pensia.
Purtătorul de cuvant al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Anca Radu, precizează că în tot judeţul există un număr de 304 de profesori care se află în această situaţie. Dintre aceştia, 52 sunt educatori, 48 învăţători, iar 204 sunt profesori care au catedră întreagă.