Un apel de incendiu cu o victimă a venit miercuri în jurul orei 14,30 pe numărul de urgență 112. Incendiul ar fi izbucnit la o locuință situată în cartierul Șarât.
Pompierii turdeni s-au deplasat de urgență la locația indicată de apelant cu două autospeciale de stins incendii și o autoscară, plus la fața locului a ajuns și un echipaj de la ambulanță.
Ajunși în cartier, nici o urmă de fum nu apărea nicăieri, astfel că pompierii au încercat să-l sune pe apelant… dar acesta și-a închis telefonul, dovedind faptul că era doar un apel fals. Totuși s-au făcut verificările de rigoare, dar nu a fost găsit niciun incendiu astfel că forțele s-au retras la bază.
Din informațiile noastre poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru a identifica apelantul. Dacă va fi găsit va primi o amendă usturătoare pentru fapta sa.
Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe poate fi sancționată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunității”.
Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent sau, mai grav, fals, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!