Trei autoturisme au fost implicate într-un accident care s-a produs pe raza localității Sânpaul. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Sânpaul. În accident au fost implicate trei autoturisme, dintre care unul era parcat.
Nu au existat victime încarcerate, însă doi bărbați de aproximativ 30 de ani au necesitat îngrijiri medicale. La o primă evaluare, ambii prezintă afecțiuni ușoare, urmând a fi transportați la spital pentru investigații suplimentare.
La misiune iau parte echipajele de la Garda de intervenție Aghireșu, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.”, a transmis ISU Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.