Au fost multe accidente rutiere în localitățile Vâlcele și Feleacu, soldate chiar cu pierderi de vieți omenești.
Primarul din Feleacu, Gabriel Costea, vrea treceri pentru pietoni semaforizate în Vâlcele și Feleacu, de-a lungul drumului național care traversează cele două localități.
După parcurgerea primelor etape birocratice și administrative, proiectul privind semaforizarea unor treceri de pietoni de pe Drumul Național, în localitățile Feleacu și Vâlcele, a avansat. În această fază, au fost selectate câte două treceri în fiecare localitate.
„Urmează o etapă importantă: obținerea avizelor, în special din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri. Aceste avize vor stabili în mod concret dacă se pot realiza ambele treceri semaforizate sau doar una în fiecare localitate.
Un alt criteriu esențial va fi cel financiar. În funcție de concluziile studiului de fezabilitate – respectiv de valoarea totală estimată a lucrărilor – vom decide câte treceri pot fi susținute bugetar. În acest context, va conta și soluția oferită prin avizele tehnice de racordare la rețeaua electrică (ATR), care influențează semnificativ costurile.
Așteptăm opiniile dumneavoastră privind trecerile propuse până în acest moment sau sugestii argumentate pentru alte locații. Menționăm că, în această etapă, ne referim exclusiv la posibilitatea realizării a maximum una sau două treceri semaforizate în fiecare localitate.
Forma finală aleasă va fi supusă, ulterior, tuturor etapelor legale de avizare, urmând ca, după finalizarea acestora, să se procedeze la elaborarea proiectului tehnic și la obținerea autorizației de construire”, transmite primarul Gabriel Costea.
























