marian morar
m install
nello construct

Tragedie într-o comună clujeană! Un copil în vârstă de 11 ani a murit în urma unui accident stupid! (UPDATE)

zamblau eugen

Un accident stupid a dus la decesul unui copil în vârstă de 11 ani dintr-o comună clujeană. Medicii s-au luptat să-i salveze viața însă totul a fost în zadar.

O tragedie s-a abătut asupra unei familii din comuna clujeană Bobâlna, un copil de 11 ani murind la spital, la câteva zile după ce a suferit un accident stupid. Emanuel Iosif Filip era elev al Școlii Gimnaziale ”Alexandru Vaida Voevod” din Bobâlna.

În urmă cu câteva zile, Ema, așa cum îi spuneau apropiații, încerca să-și umfle roata la bicicletă, însă ținea în gură căpăcelul de la șurubul de la cauciuc. Din nefericire, într-o clipă de neatenție, a aspirat obiectul în plămâni și a intrat imediat în șoc respirator.

Ulterior a ajuns în spital la Cluj-Napoca, unde a intrat imediat în sala de operații, medicii reușind să-i scoată pe cale chirurgicală obiectul din plămâni.

Potrivit reprezentanților Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, băiețelului i s-a făcut de urgență o bronhoscopie petru extragerea corpului străin care, prin aspirație, a ajuns în plămân.

Acesta a fost internat apoi pe Secția de Terapie Intensivă, dar starea lui era extrem de gravă și s-a degradat continuu.

Din păcate, copilul a intrat în moarte cerebrală, iar joi, după opt zile de agonie, organismul acestuia a cedat, fiind declarat decesul, relatează someseanul.ro

UPDATE:

Poliția municipiului Dej a fost sesizată, la data de 23 februarie, în jurul orei 09.00, cu privire la faptul că un minor, de 11 ani, din județul Cluj ar fi decedat la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca, după ce ar fi suferit un șoc respirator ca urmare a unui incident.

„Din cercetările derulate de polițiști s-a constatat că la data de 14 februarie , în timp ce se afla în curtea imobilului din comuna Bobâlna, minorul ar fi ingerat accidental un obiect de dimensiuni reduse, de tip șurub, care i-ar fi provocat șoc respirator. La momentul respectiv a intervenit de urgență un echipaj medical care l-a transportat pe minor la Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca”, a declarat IPJ Cluj pentru ZIUA de CLUJ.

De asemenea, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă „pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor”.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2