Polițiștii de frontieră de la Deta au descoperit în flagrant un clujean în timp ce trecea peste frontieră cantitatea de aproximativ 12500 pachete de țigări. Pentru somarea acestuia au fost folosite focuri de armă.
Polițiștii de frontieră au vrut să-l prindă în flagrant pe bărbat. Acesta a fost somat prin voce, dar pentru că a ignorat somațiile au fost trase în plan vertical trei focuri de avertisment, însă contrabandistul nu s-a oprit și a căzut într-un șanț în fâșia de protecție a statului.
„Polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța care l-a transportat pe bărbat la spital pentru investigații medicale. Cu ocazia controlului fizic al celor 18 colete, lucrătorii noștri au descoperit o cantitate de aproximativ 12.500 pachete de țigări marca Marble, care erau transportate de cetățeanul român Grigore P., domiciliat pe raza județului Cluj în vârstă de 31 de ani. Ca urmare a celor constatate sunt efectuate verificări în cauză, la final întreaga cantitate de țigări descoperită va fi ridicată în vederea confiscării”, au declarat reprezentanţii poliţiei
În cele 18 colete transportate de Grigore P. de 31 de ani, din Cluj, oamenii legii au descoperit aproximativ 12.500 pachete de țigări marca ‘Marble’, pe care le-au confiscat.
Polițiștii de frontieră au luat măsura întocmirii actelor premergătoare începerii urmăririi penale pentru cetățeanul român, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.