Conform unui Ordin Comuna publicat în Monitorul Oficial și semnat de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, începând de mâine, 19 mai 2021, toți elevii se vor putea întoarce fizic la școală în localitățile unde rata incidenței nu depășește 1 la 1000 de locuitori.
Pentru elevii care prezintă simptome de Covid-19 sau au o sănătate mai precară, materia va fi predată în continuare în mediul online.
„Noi am făcut ceea ce a ținut de noi să creăm cadrul legal, ministrul Educației și ministrul Sănătății, pentru ca acest Comitet municipal al municipiului București pentru Situații de Urgență și alte Comitete județene pentru Situații de Urgență să poată decide adaptat la realități. Deci am dat libertate. Elevilor care prezintă simptome specifice de orice fel li se recomandă să nu intre în comunitate, care au vulnerabilități medicale sau alte motive întemeiate, vor trebui să aibă asigurat procesul de învățare online. Teama exagerată este o vulnerabilitate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Sursa: Monitorul de Cluj
Citește și: