Miercuri, de Ziua Copilului, TNL Câmpia Turzii a reușit să aducă zâmbetul pe buze copiilor de la Centrul de Zi „Carine” și de la Asociația Autism Câmpia Turzii.
„Copii pe care i-am întâlnit cu ocazia acestei acțiuni sunt mai deosebiți, sunt mici luptători, îngeri trimiși printre noi pentru a ne învăța ce înseamnă puterea, curajul si pentru a ne face zilele mai frumoase prin zâmbetele lor sincere si calde.
A fost o onoare pentru noi să putem fi alături de acești copii și împreună să simțim emoția, bucuria și magia acestei zile dedicată lor. Personajele din desene animate Mickey Mouse și Minnie Mouse le-au împărțit copiilor baloane și acadele, i-au încântat prin dansurile lor și au reușit să rămână în memoria micuților prin fotografiile făcute de părinții care i-au însoțit.”, transmit reprezentanții TNL Câmpia Turzii pe rețelele de socializare.
Tinerii liberali și-au propus să se implice activ în comunitate și să fie receptivi la nevoile existente, iar de această dată a fost vorba de cei micuți.
„Mulțumim Centrului de Zi “Carine” și Asociației Autism Câmpia Turzii pentru deschiderea pe care am primit-o din partea lor și dorim pe viitor ca astfel de acțiuni să devină o regulă!
𝐒ă 𝐜𝐫𝐞ș𝐭𝐞ț𝐢 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬, 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢, 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐥 𝐯𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮! 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥ț𝐢 𝐚𝐧𝐢!”, au mai transmis aceștia.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























