Miercuri dimineață, inima lui Tedy, un băiețel ce ar fi trebuit să fie astăzi un adolescent de 15 ani, a încetat să mai bată, lăsând în urma sa multă durere și suferință.
În urmă cu 15 ani, pe data de 22 Februarie 2008, Diana și Dorin Crișan ar fi trebuit să trăiască cel mai frumos moment din viața lor, nașterea băiețelului lor, Tedy.
Ajungând la 41 de săptămâni, Diana a fost chemată la spitalul din Turda de medicul Ovidiu Lupșan care nici nu era angajat al spitalului, însă era plătit pentru gărzile pe care le presta. Femeia nu prezenta semne că ar urma să nască, motiv pentru care medicul i-a spus că dacă într-o săptămână nu va naște, să se întoarcă la spital, însă doar când este el de gardă, deoarece dacă va avea dureri, ceilalți medici, fiind invidioși, nu îl vor lăsa să asiste la naștere.
Diana a mers la spital la termenul fixat de medic și i s-a spus că fătul nu este poziționat corect, fapt pentru care e nevoie ca femeia să stea mai mult pe partea stângă. Medicul i-a administrat Cytotec și a internat-o, însă medicul a ținut să-i spună Dianei să nu mai spună la nimeni că i-a dat acel medicament.
„În 2008 eram însărcinată și, când sarcina a ajuns la 41 de săptămâni, medicul care m-a consultat, Ovidiu Lupșan, m-a chemat la el, pentru că era de gardă și mi-a zis că, dacă într-o săptămâna nu nasc, să mă întorc la el, dar tot când este de gardă. Explicația: dacă mă apucă durerile și el nu este la spital, atunci ceilalți colegi, care sunt invidioși pe el, nu îl vor lăsa să asiste nașterea. Apoi, la termenul fixat, mi-a facut un control și mi-a zis că fătul nu este poziționat normal și că trebuie să stau mai mult pe partea stângă. În cabinetul dumnealui mi-a administrat Cytotec, iar apoi m-a internat pe secție și mi-a spus să nu mai spun la nimeni că mi-a dat medicamentul cu pricina. Parca eram într-un film de groază”, povesteste Diana Crișan.
Medicii din Turda: „Copilul e varză!”
Părinții și mai ales Diana, nu aveau de unde să știe că cel mai frumos moment din viața lor se va transforma într-o scenă de groază ce va avea să continuie pentru următorii 15 ani din cauza unui medic inconștient.
Dianei i-au apărut durerile, iar moașa și medicul Lupșan și-au făcut apariție, urmând ca la ora 17.30 să născă, însă pe când Tedy trebuia să iasă, Lupșan a plecat de lângă pacientă spunând că este obosit. Când s-a născut, copilul era albastru la față și plângea încontinuu, dar a luat nota nouă la naștere.
Diana nu și-a mai văzut copilul până a doua zi, medicii și asistentele spunându-i că Tedy este bine, însă la vizita medicului neonatolog, Octavia Rusan, Diana a fost întrebată ce a făcut cu băiețelul pentru că este VARZĂ, deoarece nu știe să înghită, face convulsii, nu știe să sugă și e posibil să aibă o hemoragie cerebrală.
„Am avut dureri, a venit moașa, iar mai apoi a venit și medicul Lupșan. Pe la 17.30 am născut dar, pe cand copilul trebuia să iasă, doctorul a plecat de lângă mine și mi-a zis că este obosit.
Cand s-a născut, copilul era albastru la față și plângea într-una, dar a primit nota nouă. Până a doua zi nu am mai văzut copilul și, când întrebam ce face, mi se spunea că este bine. La vizita de dimineață a venit însa medicul neonatolog, Octavia Rusan, care prima dată m-a întrebat ce am făcut cu copilul pentru că este varză. Mi-a zis că nu știe să înghită, face convulsii, nu știe să sugă și crede că are o hemoragie cerebrală și că trebuie trimis de urgență la Cluj, la Clinica de Ginecologie”, spune Diana Crisan.
Tetrapareză sparstică, paralizie cerebrală și sindrom convulsiv
Copilul a ajuns in cele din urma la Clinica de Ginecologie din Cluj, unde, profesoara universitară, Gabriela Zaharia, șeful Secției de Neonatologie, le-a spus părinților că baiețelul lor a suferit leziuni cerebrale ireversibile, după ce creierul micuțului a rămas fără oxigen minute în șir.
Diagnosticul pus de medici este foarte grav: tetrapareză sparstică, paralizie cerebrală și sindrom convulsiv.
Timp de 15 ani, Tedy a fost iubit și îngrijit ca la carte
Deși diagnosticul însemna ca aveau să urmeze niște ani grei pentru familia Crișan, Diana și Dorin nu și-au abandonat băiețelul nici măcar o clipă și au făcut toate efortuirle pentru a-i oferi lui Tedy o viață cât mai normală.
Soții Crișan, au decis să construiască o casă de vacanță în zona de munte de lângă Municipiul Turda, undeva pe lângă Moldovenești, pentru a-i oferi lui Tedy un aer mai curat, acesta fiind predispus la infecții respiratorii.
Au învățat să se descurce atât ca părinți, cât și ca îngrijitori și nu s-au dat bătuți nici măcar o clipă.
„Simțea când eram langă el. Când îi era foame plângea. Dorm cu el. La început îl alimentam cu sonda. Medicii de la Cluj mi-au zis ca trebuie sa învăț să îl hrănesc așa pentru că nu știe să sugă și că trebuie sa fiu foarte atenă, ca numai o dată pot greși: dintr-o mică neatenție pot sa îi introduc sonda în plămâni și totul se va termina pentru el. Am luat viața așa cum a venit și am învățat să mă descurc”, a spus Diana Crisan.
Condamnat, dar nici o zi de închisoare
Medicul Ovidiu Lupșan a fost condamnat de judecătorii clujeni, însă nu a făcut o zi de închisoare. A primit interdecție de a mai practica medicina, iar acum, cel mai probabil s-a întors în sistem.
El a fost găsit vinovat de magistrați pentru că i-a administrat Dianei Crișan un medicament, numit Cytotec, care nu este omologat de Agenția Națională a Medicamentului.
Tedy este simbolul cazurilor de culpă medicală comise de doctorii din România
Cincisprezece ani… Atât a trăit Tedy, iar asta datorită părinților săi, doi oameni inimoși ce și-au iubit și îngrijit copilul ca la carte. Tedy este simbolul cazurilor de culpă medicală comise de doctorii din România.
Diana Crișan a făcut o promisiune de-a lungul timpului, că își vor duce crucea cu demnitate. Iată că s-au ținut de cuvânt până la sfârșit.
Condoleanțe familiei și multă putere de a trece peste această tragedie!
Sursa: Foaia Transilvană
























Îmi pare sincer rău de pierderea suferita. Timpul sa va mai aline din durere. Iar așa zisul doctor, sper sa primească înzecit ce a semănat. Dacă din partea omenirii nu a primit ce merita, măcar pedeapsa divina sa fie pe măsură.
Condoleanțe și Dumnezeu sa îl aibă în paza lui!
Eu nu cred ca d-l doctor ginecolog e cel vinovat. Cred mai degraba ca d-na dr neonatolog , pt ca DUPA nastere creierul nu a fost alimentat cu oxigen, iar atunci raspunderea e a dr-lui neonatolog.
Dar , cred cu tarie ca nu trebuie sa ne razbunam singuri. Numai Dumnezeu stie sigur ce s-a intamplat. Sa-l lasam pe Dumnezeu sa judece, noua ni se cere sa ne iertam unii pe altii. Razbunarea intre oameni e metoda diavolului.
Eu cred ca nu ai copii de poți spune asta!
Tu știi ce înseamnă că 9 luni sa îl porți în burtica,sa îl simți mișcând și din cauza unui idiot ca dr de mai sus mentinat copilul tău sa aibă problema sau mai rău să îți moara la naștere?Pt o mama care a purtat un bebe e cea mai grea și dureroasa idee.
D-na sau d-șoara Dana, nu era vorba de acea răzbunare de care vorbiți d-voastra, gen răzbunare proprie, însă trebuie totuși sa existe o judecata corecta între oameni. Credeți că este corect ca „d-nul doctor” sa primească închisoare cu suspendare in urma faptelor lui? Sa se bucure de libertate și de viata ca și cum nimic nu ar fi fost după câtă suferinta a produs ? Și acum sa profeseze din nou?
Sa va fereasca Dumnezeu de oameni corupti din orice domeniu. Eu am avut de aface cu un doctor chirurg, la turda, care exact asa se comporta. Is in stare de niste povesti fanteziste, menite sa te duca in eroare sa crezi ca e ceva foarte grav la tine din punct de vedere medical si sa le dai spaga. Sunt exact ca si infractorii de talharii si inselaciuni. Vin cu niste povesti mincinoase si asa bine stiu sa minta ca si ei cred ca acele povesti inventate de ei sunt adevarate. Problema cea mai mare e ca se pentru o mie sau doua de lei, se joaca cu vietile oamenilor. Asa sunt de sadici din cauza baniilor si a coruptiei.